Ion Țiriac, mesaj clar pentru finul lui Klaus Iohannis: „Eee, de data asta să se liniștească!”

Ion Țiriac, mesaj clar pentru finul lui Klaus Iohannis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, a declarat într-un interviu pentru Prosport, faptul că Marius Vecerdea, un aprig contestatar al conducerii FRT, se folosește de faptul că e finul președintelui Klaus Iohannis pentru a împiedica activitatea federației. Ion Țiriac a devenit la data de 19 iunie conducătorul tenisului românesc, cu 32 de voturi, în timp ce Vecerdea a primit doar 11 voturi.

„Eu pe acest individ nu îl cunosc foarte bine, am vorbit cred că de două ori în viața mea cu dumnealui. Prima dată acum 4-5 ani, când a venit să schimbe federația, că a fost în America, n-am înțeles foarte bine, dar bun, nu înțeleg eu absolut tot. Pe de altă parte, este foarte adevărat, se prevalează totdeauna de faptul că este finul președintelui României. Bănuiesc că domnul președinte a fost ales democratic, este în regulă, cred că are mulți fini. Are câteva milioane de fini, noi toți suntem finii dumnealui și ne tratează pe toți în mod egal. Acest fin se prevalează de acest lucru și sperie pe toată lumea. Dar domnul Iohannis nu este un om de speriat, este un domn cu mintea la el, a ajuns și președinte, iar asta nu mă deranjează absolut deloc”, a declarat Ion Țiriac pentru prosport.ro.

Țiriac, mesaj tranșant pentru finul lui Iohannis: „Însă, începe să fie puțin supărător (n.red. referire la Vecerdea). În ultimii 3 ani a blocat federația. De data asta, Ministerul Tineretului și Sportului a condus alegerile, au votat cei 51 de membrii ai acestei Federației. În Adunarea Generală chiar i-am rugat să nu mă aleagă dacă, cumva, sunt de părere că în aceste șase luni nu pot să fac ceva. Rezultatele la alegeri au fost, cum spuneți și d-voastră, destul de clare, dar dumnealui s-a supărat că a avut un număr minor de voturi și a început din nou. Eee, de data asta să se liniștească, că altfel îl liniștim noi. Nu poate să țină ostatică o federație precum cea de tenis, cu trei finale de Cupa Davis, cu jucători nr. 1 în lume, băieți și fete, cu câștigători de Grand Slam-uri, pentru că nu dumnealui i-a făcut pe ăștia, nu a făcut nici finalale de Cupa Davis. Este inutil să discutăm despre acest domn, pentru că nu are loc în vocabularul meu”.

„Și justiția asta română trebuie la un moment dat… să vedem despre ce este vorba. Găsești un om care are niște probleme de toate felurile. Trebuie să aibă grijă, pentru că nu poate să ne oprească pe toți din țara asta, că are o calitate sau cealaltă. Și cu asta am terminat, pentru că nu merită să cheltuim timp în treaba asta” – Ion Țiriac

CITEȘTE ȘI INTERVIU EVENIMENT cu Ion Țiriac. „Halep trebuie să aducă bucuria asta poporului român”. Cum poate fi învinsă „băbuța” Serena, planurile pentru tenis și mesaj pentru președintele Klaus Iohannis: „Are câteva milioane de fini, noi toți suntem finii dumnealui”

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×